• 0785.224.432 - CERTIFICATE ENERGETICE

Programul Prima Casa isi face treaba

Programul Prima Casa isi face treaba

Investitorii au reinceput constructia de blocuri in zonele limitrofe ale Bucurestiului.
Institutul de Statistica arata ca numărul de case şi apartamente finalizate în regiunea Bucureşti – Ilfov a crescut cu 83,7% în cel de-al treilea trimestru şi cu 63,4% în primele nouă luni ale acestui an, faţă de intervalele similare ale anului precedent,
 
De altfel, primele nouă luni ale acestui an au fost cele mai bune din ultimul deceniu în ceea ce priveşte livrarea de locuinţe în regiunea Bucureşti – Ilfov, investitorii şi persoanele fizice finalizând un număr de 5.657 de case şi apartamente putand vorbi astfel de un nou "Boom". Spre comparaţie, în intervalul ia­nuarie – septembrie al anilor 2008 şi 2009, când s-a consemnat vârful pieţei imobiliare locale, în regiunea Bucureşti – Ilfov au fost livrate ceva mai mult de 4.800 de unităţi locative.
 
Deasemenea statistica arata ca 75 % din apartamentele noi construite se incadreaza in bugetul a 60.000 de euro, ideal pentru achizitionarea lor prin Programul Prima Casa. 

Nici bancile nu au stat impasibile la asemenea schimbari ale pietei. Din ce in ce mai multe banci au fost prezente cu fonduri mult mai mari de la an la an. 

In concluzie putem afirma ca programul Prima Casa este un program de succes si asteptam cu nerabdare urmatoarele directive ale guvernului in special cea a extinderii acestui program si cetatenilor din diaspora.