• 0785.224.432 - CERTIFICATE ENERGETICE

Programul “Prima Casa” in 2016

Programul “Prima Casa”  in  2016

Programul Prima Casa a debutat acum sapte ani si aproape 170000 de oameni au beneficiat de Programul  guvernamental „Prima Casa”. Mentionam ca avantajul principal il reprezinta valoarea avansului mic, care este de doar 5% din credit, iar creditul se acorda doar in lei.Statul garanteaza jumatate din suma imprumutata, deci pune la dispozitie 1,69 miliarde de lei, astfel bancile din Romania au la dispozitie 3.38 miliarde de lei. Toate bancile care s-au inscris, au foduri alocate de la stat. Acum cateva zile bancherii  spuneau ca programul va disparea din cauza legii darii in plata, dar se pare ca nu este asa.

Comunicat  Ministerul Finantelor Publice:

"Plafonul total de garantare de 1.690.330.155 de lei, aferent programului Prima casa, pentru anul 2016, a fost alocat in intregime. Astfel, bancile comerciale au pusa la dispozitie intreaga suma. Finantatorii participanti in cadrul programului, acorda credite prima casa, in baza alocarii sumei de 200 de milioane de lei provenite din rambursari de rate de capital efectuate pana la data de 31.12.2015, din diferentele ramase neutilizate din sumele alocate anul trecut in valoare totala de 172.580.733 de lei si din plafonul reutilizat in conditiile legii, disponibil pana la data de 31.12.2016, de 17.749.422 de lei, precum si din plafonul suplimentar de 1,3 miliarde de lei acordat prin HG nr.1016/30.12.2015.

Odata cu alocarea acestui plafon, practic, au fost puse la dispozitia bancilor toate plafoanele disponibile pentru acest an, conform prevederilor legale in vigoare.

Pentru finantatorii care au transmis solicitari de alocare a plafonului de 1,3 miliarde de lei pentru anul 2016, respectiv, Alpha Bank, Creditcoop, Banca Romaneasca, Banca Transilvania, Bancpost, Leumi, BCR, BRD, CEC, Credit Agricole, Garanti, ING Bank, Intesa Sanpaolo, Marfin, OTP Bank, Piraeus Bank, Raiffeisen Bank, UniCredit Bank, suma a fost repartizata prin efectuarea de alocari pro rata in cadrul acestuia in functie de solicitarile transmise de acestia.

In cursul anului, conform prevederilor art.3 alin. (29) din Anexa nr.1 la H.G. nr.717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului Prima Casa, cu modificarile si completarile ulterioare, FNGCIMM este autorizat sa evalueze cel putin trimestrial modul de utilizare de catre finantatori a plafoanelor alocate si sa efectueze realocari intre finantatori in functie de gradul de utilizare a plafoanelor alocate, cu acordul prealabil al Ministerului Finantelor Publice.”

Sursa :  Ministerul Finantelor Publice