• 0785.224.432 - CERTIFICATE ENERGETICE

Preturile locuintelor s-au stabilizat, dar mai pot scadea

Preturile locuintelor s-au stabilizat, dar mai pot scadea

Analistii imobiliari considera ca valoarea caselor este aproape de minim. Cu toate acestea, cine mai asteapta cateva luni sau chiar un an pentru a-si lua o casa ar putea beneficia de tarife mai mici

Tot mai multi centralizatori de anunturi imobiliare au raportat, in ultimele luni, usoare cresteri ale preturilor, in marile orase ale tarii, in special pentru blocurile de locuinte vechi. Astfel, recent, imobiliare.ro anunta ca preturile solicitate pentru apartamentele vechi au crescut in prima jumatate a anului cu cateva procente atat in Bucuresti, cat si in marile orase din tara. Desi pretentiile proprietarilor sunt in crestere, tarifele la care se vand efectiv casele nu indica aceeasi tendinta. Cei care se pregatesc sa ia o casa pot asadar sa mai astepte putin, pentru ca la final de an ar putea vedea chiar o usoara ieftinire, cu cateva procente, fata de 2013.

Mai degraba stabilizare

„Preturile locuintelor siau mentinut, in primele sase luni, tendinta de stabilizare aratata inca de la finalul lui 2012. O scadere anuala de doua sau trei procente este o scadere dar, in acelasi timp, procentul poate fi considerat nesemnificativ daca il raportam la nivelul a 12 luni si avand in vedere ca se incadreaza in marja de negociere. In acelasi timp, o crestere de un procent nu poate fi considerata scumpire. Pretul poate sa creasca in doua luni cu 1%-2% si sa scada in urmatoarele luni cu aceeasi valoare sau cu un procent similar”, a comentat, pentru EVZ, Gabriel Voicu, directorul diviziei New Homes din cadrul Coldwell Banker. Asa cum indica si raportul imobiliare.ro, tendinta de stabilizare se observa cel mai puternic la apartamentele din blocurile vechi, in timp ce la locuintele noi, fluctuatiile de pret au fost mai puternice. „Cu siguranta locuintele noi nu au inregistrat nicio crestere de preturi in 2014”, mai spune Voicu.

 

Tot mai multe cereri

Potential de scumpire exista insa anii viitori, pentru ca tranzactiile cu locuinte au crescut de la un an la altul. Au fost mai multe vanzari pe toate segmentele rezidentiale. Potrivit datelor Agentiei Nationale de Cadastru, in primele patru luni ale anului s-a consemnat un avans de 8% al achizitiilor, fata de aceeasi perioada din 2013. Anul trecut, numarul de tranzactii a crescut cu 12% fata de 2012. „Este clar ca sunt mai multe tranzactii, se simte si in piata”, a mai spus Gabriel Voicu.

Super oferte la executari silite

Una din pietele care reflecta puternic perioada de criza financiara prin care trecem inca este cea a executarilor silite. Bancile scot si de 7-8 ori la vanzare o locuinta pana cand reusesc sa o vanda, chiar daca preturile sunt reduse cu peste 25% fata de evaluare. Pretul la care ajung sa fie oferite aceste bunuri reflecta lipsa de cerere cu care se confrunta inca piata locala. De exemplu, la BRD, un apartament de patru camere, confort 2, in sectorul 4 al Capitalei, in zona Prelungirea Ferentari, cu o suprafata de 58 de metri patrati, are un pret de 21.000 de euro. Aceeasi banca vinde cu 37.000 de euro un apartament de trei camere confort I, cu o suprafata de 68 mp, in zona piata Rahova. De asemenea, ProCredit are la vanzare un teren de 367 de mp, cu un imobil de 134 de metri patrati, situat in sectorul I din Capitala, zona Chitila, pentru 25.000 de euro. Banca Transilvania vinde o casa cu doua camere si o suprafata de 50 de metri patrati, cu curte tot de 50 mp, langa maternitatea Bucur din Capitala, pentru 45.000 de euro.

 

Ce salariu iti trebuie pentru o casa de 60.000 de euro

Potrivit unui studiu realizat de Alpha Bank, in prezent un roman are nevoie de un venit ce reprezinta circa 1,3 ori salariu mediu (aproximativ 2.000 de lei) pentru achizitia unui apartament de 60 de metri patrati. Inainte de criza financiara, in 2008, in plin boom economic, era necesar un venit de 2,8 ori salariul mediu pentru a cumpara acelasi tip de apartament. Bancile au pus tot mai mult accentul pe creditarea in lei in ultimul timp, care a ajuns chiar mai ieftina decat cea in euro, ceea ce a facut ca tot mai multi romani sa isi permita achizitionarea unei case.

Sursa: www.evz.ro