• 0732.373.666 - CERTIFICATE ENERGETICE

Noi reguli pentru publicitatea pe fațadele cladirilor

Noi reguli  pentru publicitatea pe fațadele cladirilor

 

Pentrua a  amplasa, a executa , a menține mijloacelor de publicitate, precum și pentru desființarea materialelor cu character publicitar, pe fațadele clădirilor sau ale celor care au un sistem propriu de susținere în raport cu pământul, se pot realiza numai în condițiile emiterii unei autorizații de construire sau de desființare, conform unui proiect legislativ trimis cu propunere de aprobare în plenul din Camera Deputaților. Acest proiect a fost deja adoptat de Senat în urmă cu patru ani. După votul în Camerei Deputaților, proiectul va fi înaintat președintelui Iohannis pentru promulgare. Potrivit proiectului legislativ, în autorizația de construire, emitentul va preciza caracterul provizoriu al construcției, precum și durata de autorizare a a suportului construcției mijlocului de publicitate. Ba mai mult, mijloacele de publicitate amplasate pe schelele montate pe fațadele construcțiilor noi, aflate în diferite faze de execuție, sau ale celor existente, aflate în reparație, ori pe elementele de împrejmuire a șantierului, inclusiv pe utilajele folosite la lucrări, se autorizează odată cu autorizarea organizării de șantier și este valabilă pe toată durata existenței acesteia. Proprietarii clădirilor care și-au dat acordul pentru amplasarea mijloacelor de publicitate sunt obligați să solicite executantului construcției suportului publicitar autorizația de construire. Dacă termenul de autorizare provizorie a construcției publicitare a expirat și nu a fost prelungi, proprietarul suportului publicitar și cel al imobilului sunt obligați, sub sancțiunea legii, să desființeze construcția suport pentru mijlocul de publicitate și să-l aducă la starea inițială, pe cheltuială proprie. Dacă până la expirarea termenului de autorizare provizorie sau a termenului de prelungire a autorizării, după caz, mijlocul de publicitate amplasat provizoriu nu este desființat, în termen de cel mult 30 de zile, primarul va dispune desființarea construcției-suport pentru mijlocul de publicitate provizoriu, pe cale administrativă, indiferent de categoria de proprietate pe care aceste construcții provizorii sunt amplasate, fără a se emite autorizații de desființare și fără sesizarea instanțelor de judecată. Termenul fusese fixat inițial la 15 zile, în forma promulgată de senatori, dar deputații din Comisie pentru administrație publică au dispus mărirea acestuia la 30 de zile, pe motiv că „s-a constatat că este nevoie de timp pentru astfel de intervenții și, de asemenea, având în vedere dispozițiile art. 44 și art. 136 din Constituția României referitoare la garantarea dreptului de proprietate”. Proiectul de Lege a fost inițiat de 29 de parlamentari, proveniți din următoarele grupuri parlamentare: 11 deputați PSD, 9 deputați PNL, 4 deputați PC, 3 deputați PDL, 1 deputat PP-DD, 1 din partea Minorităților naționale. Printre grupurile parlamentare care figurează ca inițiatoare, există și câteva formațiuni care astăzi nu se mai regăsesc pe scena politică din România, având în vedere că proiectul de lege a fost înregistrat spre dezbatere în legislatura anterioară, înainte de alegerile din finalul anului trecut, în perioada 2012-2016.

 

Sursa:  www.arenaconstruct.ro