• 0785.224.432 - CERTIFICATE ENERGETICE

Locuinte mai mici - Prima Casa, revizuit

Locuinte mai mici - Prima Casa, revizuit

Plafonul de garantare de 60.000-70.000 euro nu este destul de eficient in filtrarea si orientarea catre persoanele care au cu adevarat nevoie de acest tip de asistenta din partea guvernului, se arata in Strategia Nationala a Locuirii lansata de Ministerul Dezvoltarii in dezbatere publica.

O solutie pe care a identificat-o Ministerul este introducerea unui criteriu de eligibilitate bazat pe venit, limitand astfel accesul la programul Prima Casa pentru persoanele cu venituri mari.

Persoanelor care cumpara locuinte private in cadrul unui anumit interval al pretului (mai mic de 86.000 euro sau 380.000 lei li se ofera o subventie pentru TVA – acestea platesc 5% TVA, comparativ cu TVA normal de 20%. Ministerul Dezvoltarii considera ca aceasta subventie ar fi mult mai eficienta daca ar fi directionata in functie de nivelul venitului, de exemplu catre persoane care castiga mai putin de venitul mediu la nivel national.

De asemenea, in Strategia Nationala a Locuirii, Ministerul Dezvoltarii propune pentru o directionare mai buna a subventiei asociate schemei BauSpar ca subventia sa poate fi orientata in mod specific catre persoanele care economisesc in vederea obtinerii unor imprumuturi pentru renovare.

Locuintele mici pot fi mai mici

Desi Legea locuintei a fost revizuita in mod repetat, actuala forma trebuie totusi inlocuita cu un cadru mai general.

In actuala forma standardele minimale determina costuri relativ mari de construire, precum si cheltuieli semnificative cu intretinerea si plata utilitatilor (in special in sezonul rece), se arata in proiectul Strategiei Nationale a Locuirii..

Prin reducerea suprafetelor minimale prevazute in Legea nr. 114/1996, exclusiv in cazul locuintelor sociale, Ministerul Dezvoltarii anticipeaza o reducere a cheltuielilor curente pentru plata utilitatilor si a costurilor de intretinere a locuintelor sociale. Expertii minsiterului spun ca daca se reduc suprafetele locuintelor, avand in vedere lipsa de terenuri pentru constructia de locuinte sociale, intr-un spatiu limitat, autoritatile administratiei publice locale pot construi mai multe locuinte sociale.

Noua lege va trebui sa clarifice obligatiile care decurg din proprietatea asupra locuintei si care corespund drepturilor care au fost distribuite. Noua Lege va reglementa si criteriile de eligibilitate tinand cont de veniturile beneficiarilor programelor privind locuintele sociale si alte tipuri de locuinte publice intr-un mod mai general. De asemenea, vor fi stabilite totodata standarde mai adecvate si mai scazute pentru locuinte si clarificand, in acelasi timp, rolul ANL. Printre altele, noua lege va trebui sa prevada ca fondurile publice urmeaza a fi utilizate pentru a-i ajuta pe cei cu venituri insuficiente pentru a-si acoperi nevoile sub aspectul locuirii.

Totodata, legea locuintei trebuie sa clarifice rolul si competentele tuturor actorilor implicati, respectiv autoritatile administratiei publice centrale si locale.

Instituirea unei singure categorii de „locuinte publice”

Actuala distinctie intre „locuintele sociale” si alte tipuri de locuinte construite sau administrate de sectorul public trebuie revizuita astfel incat toate locuintele aflate in proprietate publica si privata a autoritatilor administratiei publice, indiferent de folosinta, sa intre in categoria „locuintelor publice”.

Prin aceasta, modificarile propuse vor viza trei obiective importante:

* constructia si administrarea locuintelor publice viabile din punct de vedere economic pentru consiliile locale;

* oferta de locuinte publice mai receptiva la cererea predominanta;

* deghetoizarea locuintelor sociale.

Astfel, locuintele care fac obiectul dreptului de proprietate publica sau privata a autoritatilor administratiei publice centrale (cu exceptia locuintelor de protocol) si locale, respectiv locuintele aflate in propietatea publica si privata a unitatilor administrativ teritoriale si locuintele aflate in proprietatea publica si privata a autoritatilor administratiei publice centrale vor avea statutul de locuinte publice, vor putea fi construite si administrate prin Agentia Nationala pentru Locuinte. Fac exceptie locuintele de protocol reglementate conform legislatiei in vigoare.

 

Sursa : www.arenaconstruct.ro