• 0785.224.432 - CERTIFICATE ENERGETICE

Istoria Palatului Cotroceni

 Istoria  Palatului  Cotroceni

Șerban Cantacuzino în anul 1679  a ridicat pe dealul Cotrocenilor o mănăstire,iar biserica și anexele mănăstirești au fost ridicate în decurs de doi ani.

Constantin Brâncoveanu  a continuat opera lui Șerban Cantacuzino, care a poposit adeseori la mănăstire.

Alexandru Ioan Cuza, în anul 1862, a decis să utilizeze Mănăstirea Cotroceni ca locuință  domnească de vară.

Principele Carol I al României la începutul domniei, primește ca reședință de vară vechile case domnești de la Cotroceni.

Principele Carol I începe să construiască în incinta mănăstirii un palat, pentru  folosința moștenitorilor Coroanei, care să-i fie  reședință oficială în București.

Arhitectul Paul Gottereau  realizează planurile noului  edificiului care sunt  în stil clasic venețian.

 În anul 1883 se stabilește dărâmarea vechilor case domnești și construirea palatului de la Cotroceni. Construcția a început în anul 1888.

Arhitectul  Grigore Cerchez a reconceput aripa nordică în stil național romantic, adăugând o sală mare, cu o terasă deasupra și două foișoare cu coloane, dintre care unul era replica faimosului foișor de la Mănăstirea Hurezi.

În martie 1896 Principesa Maria și Principele Ferdinand s-au mutat la Cotroceni.

Între anii 1949 - 1976, Palatul Cotroceni a devenit Palatul Pionierilor.

În timpul cutremurului din 1977, palatal este avariat, iar  lucrările de restaurare au durat peste 10 ani.

Arhitectul Nicolae Vlădescu a  coordonat lucrările de refacere.

Biserica mănăstirii, ridicată de Șerban Cantacuzino, a fost demolată în anul 1984, din ordinul președintelui Nicolae Ceaușescu.

După Revoluția română din 1989, Palatul Cotroceni, a devenit reședința oficială a Președintelui României.

O parte a palatului este deschisă vizitelor publicului din 27 decembrie 1991, când a fost inaugurat Muzeul Național Cotroceni.

De asemenea cu anumite ocazii, palatul prezidential poate fi vizitat de către public. Președinții Ion Iliescu și Emil Constantinescu obișnuiau să deschidă Palatul Cotroceni publicului cu ocazia zilelor lor de naștere și onomastice. Președintele Traian Băsescu a deschis palatul pentru public pentru prima dată în data de 18 mai 2008, cu ocazia împlinirii unui an de referendumul care l-a confirmat în funcție.

Anul acesta Muzeul Cotroceni sărbătorește 25 de ani de la dechidere.

Palatul Cotroceni este sediul Președinției României. Se află în municipiul București, pe Bulevardul Geniului nr. 1-3.