• 0785.224.432 - CERTIFICATE ENERGETICE

Evolutia principalelor valute comparativ cu leul

Evolutia principalelor valute comparativ cu leul

Dupa cum stim cu totii, rata de schimb ne afecteaza in mod direct sau indirect pe toti, fie ca avem credite in lei, euro sau franci sau fie ca suntem simplii membrii ai societatii romanesti, cu totii suntem afectati de rata de schimb.

In analiza urmatoare am luat in considerare 3 valute – poate cele mai importante in acest moment si anume: euro-dolar si francul elvetian. Perioada de timp analizata este 20.01.2013-20.01.2015.

Analiza Euro/Leu

 

In toata aceasta perioada de 24 de luni euro a avut poate cea mai “naturala” evolutie din cele 3 valute analizate. Minimul inregistrat de euro in raport cu leul a fost in aprilie 2013 atunci cand a ajuns in jurul valorii de 4.2 lei pentru un euro. Desi poate azi aflat la un curs de 4,50 pentru un euro sa nu uitam in ianuarie 2013 acesta a fost 4.52 si ne intrebam atunci unde va ajunge euro si cum ii va afecta acest schimb in special pe cei cu rate la banci in aceasta moneda. Probabil si cu o interventie de moment a bancii nationale acesta s-a stabilizat, aducand liniste in randul celor cu imprumuturi in aceasta valuta. In concluzie echilibrat este cuvantul potrivit pentru cursul de schimb euro-leu, nepunand in pericol pe cei ce acum 2 ani au luat un credit prima casa de exemplu, care acum platesc aproximativ aceiasi rata la banca. Euro este in prezent moneda noastra de referinta, ceea ce face ca rata de schimb euro-leu sa fluctueze mai putin decat celelalte cursuri (dolar-leu, franc-leu). Iar, cu cat cursul este mai stabil, cu atat rata lunara inregistreaza modificari mai mici in timp.

Analiza Dolar/Leu

 

Probabil una din cele mai spectaculoase cresteri ale cursului se inregistreaza in raport cu dolarul. Daca la inceputul lui 2013 acesta era in jurul valorii de 3.15 astazi a inregistrat un curs de 3,8. Sa nu uitam ca in 2012 acesta se situa in jurul valorii de 2,8 pentru un dolar. Principala valuta de imprumut la creditele pentru locuinte este euro. Dolarul si-a pierdut atractivitatea in ultimii ani, cu toate acestea au fost romani care au luat credite in dolari, iar acum sunt nevoiti sa plateasca cu pana la 25 % mai mult. Desi poate credem ca o crestere a dolarului afecteaza mai putin populatia decat o crestere a francului, acest lucru fiind total fals. Sa nu uitam faptul ca barilul de petrol se calculeaza in dolari cea ce rezulta imediat o crestere a pretului benzinei si implicit a produselor de consum. In concluzie cresterea dolarului afecteaza poate cel mai putin piata imobiliara dar cu siguranta afecteaza mai mult consumul si constructiilor.

 

Analiza Franc elvetian-Leu

Francul elvetian inregistreaza in aceste zile probabil cea mai spectaculoasa crestere din ultimii 10 ani a unei valute in raport cu leul.

Reamintim că la finalul săptămânii trecute cursul francului elvețian a atins valori record, ca urmare a eliminării plafonului impus de Banca Elveţiei pentru cursul franc/euro. Vineri, cursul francului s-a plasat la 4,4228 lei, în urcare cu 2,2% faţă de joi, când a fost cotat la 4,3287 lei, în creştere cu 15,7% faţă de miercuri. Ieri, Banca Națională a României a anunțat că francul elvețian a atins la cursul valutar un nou maxim istoric –la 4,5 lei. Cresterea francului este rezultatul deciziei Băncii Elveţiei de a renunţa la plafonul de 1,2 franci/euro, impus în 2011.

Ca urmare a acestei cresteri a francului elvetian vor avea de suferit 75.412 romani ce au luat credite in aceasta moneda in medie fiecare dintre acesti romani au imprumutat 33500 franci elevetieni.